Re: Pasiune versus fiţe
 

Nu vreau sa se supere nimeni pe mine cand zic ca ROZUL chiar nu mi se pare o alegere buna pe masina asta, insa chiar nu pot sa zic ca e nasoala doar pentru o culoare.
Apreciez munca si efortul unei femei de a se "comporta" asa cu o masina.

Felicitari.

Rozul este brandul meu, magazinul etc :) nu este deloc culoarea mea preferata pe o masina si daca ai citit tot, cea ce nu cer la nimeni ca am scris destul de mult (si nu este nici 1% din ce as putea) iti dai seama ca masina este in lucru inca...adica e doar inceputul, dar va ramane categoric ROZ finca el e Pinky si asa ramane :)
Multumesc pentru aprecieri :)

Re: Pasiune versus fiţe
 

multumesc frumos!!!!

multe detalii si pentru mine au fost necunoscute si ma bucur ca le-am aflat.
ceea ce nu te omara te face mai puternic.in cazul tau cred ca este de 2 ori mai adevarat...

mai poti sa pui niste poze de la oradea-photo session ;) sunt frumoase si alea.

Re: Pasiune versus fiţe
 

Amândurora vă mulţumesc pentru curajul de a posta aici şi pentru timpul petrecut povestindu-ne. Dacă prima poveste o ştiam prea bine, cea de-a doua, mai roz, m-a făcut să înţeleg că merita făcut topicul ăsta şi că fetele care postează aici merită tot respectul nostru. Felicitările mele.

Re: Pasiune versus fiţe
 

Cu mare placere :) pentru pasiunea asta! Merg mai departe orice s-ar intampla!

Re: Pasiune versus fiţe
 

Re: Pasiune versus fiţe
 

Am vazut titlul topicului si mam gandit ca e vb. de cei care isi fac masina din pasiune...vs cei care isi cumpara masina gata modificata pentru fitze dar cand am intrat am gasit ceva muuult mai frumos :) super interesant topciul...suuuuper super frumos Ford, de care nu stiam dar is bucuros ca am aflat. Incantat de cunostinta domnisoarelor care chiar au ceva de spus pe 4tuning.ro. Va felicit din suflet!!!

Re: Pasiune versus fiţe
 

MillionDollarBaby ai destule pasiuni frumoase, te felicit pentru ele, numai că nu e tocmai ce voiam noi pe topicul ăsta, aşteptăm să îţi faci prima maşină, să munceşti la ea puţin cu mânuţa ta, sau cel puţin să te implici în modificarea ei şi apoi revino cu povestea ta.

Re: Pasiune versus fiţe
 

MDB,te rog frumos sa numeri pana la 100 inainte sa postezi!!!;) (stiu,ca sari ca din gura de sarpe de obicei,dar incearca prima oara sa intelegi ce anume a vrut aleks sa iti zica.)

chiar ma bucur ca ai o pasiune,care inseamna mult pentru tine.fotografia.
aici insa am dorim sa punem accent pe masini.multumesc pentru intelegere!

si pana ce mai reusim sa convingem domnisoarele sa vina sa povesteasca,as vrea sa cititi articolul unei domnisoare,care nu este prezenta pe 4t,dar cred ca se intelege de ce isi merita locul si aici.

De ce imi iubesc masina?

Care e cea mai scumpa cafea ? Aia pe care o cumperi dintr-un OMV situat la vreo 60 de km de bravul oras in care locuiesti. Toata lumea care afla despre gusturile mele face doua gesturi mute, dar extrem de graitoare: freaca degetul mare de aratator si de vecinul lui - semn ca se duc banii; dupa aia ridica dreapta la tampla si flutura din mana, in ritmul gandurilor nepieptanate regulamentar, care imi colcaie in cap.

Dar, la naiba cu astea. Stiu foarte bine ce si cum. Mie asta imi place. Sa ma urc in masina si sa plec. Pun muzica potrivita, la nivelul sonor potrivit si plec. De asta imi iubesc masina. Pentru ca nu comenteaza. Nu obiecteaza. N-o intereseaza unde mergem. Si de ce. Ma asculta calina si isi vede de treaba ei.

Cred ca am mai spus asta, dar centura de siguranta e singura care ma tine strans in brate in mod constant. Volanul e singurul pe care pot sa-l ating cu doua degete, cu palma sau cu ambele maini, sprijinite uneori de el, pentru a ma incalzi la cele doua duze de aer situate de o parte si de alta a lui. Schimbatorul de viteze e singura reprezentare aproximativ falica pe care pot sa o ating si sa o manevrez oricat de des. Sau de rar. Intra in viteza precis, intr-un ritm pe care il cunosc foarte bine, deja. Cand nu intra, e ca si atunci cand ai face dragoste cu jumatate de minte pierduta, undeva, nici macar cu gandul la altcineva, ci doar asa, suspendat.

Ii cunosc sunetele - am urechea formata si foarte fina. Recunosc toate tonalitatile - ca si atunci cand stai cu capul sprijinit pe pieptul cuiva si auzi inima, sangele, respiratia, plus o gramada mare de alte chestiuni, pe care nu le pot defini exact, pentru ca n-am participat la nici o disectie, dar le recunosc a fi organe interne vitale. Asa si masina mea. Stiu motorul, stiu cum caraie cand nu-s atenta si nu intra in viteza, stiu cum suna cauciucurile de iarna sau cele de vara pe asfalt, aud pompa de benzina cum se trezeste, cand rasucesc cheia in contact, fara a porni motorul. Restul - toate celelalte sunete le iau ca fiind viata ei interioara, pe care ma stradui sa o fac cat mai placuta.

Imi cunoaste toate sunetele. Iar asta e chiar mai important decat cele pe care le percep eu. Stie cum cant. Pentru ca asta fac - cant. Dau muzica suficient de tare ca sa nu ma aud, pentru ca sunt constienta de cum suna vocea mea si n-am chef sa ma autocenzurez. Stie cum plang - asa cum s-a intamplat daunazi, cand am iesit din casa like a bat out of hell, la 11 noaptea, pentru ca patul si casa ma strangeau groaznic. Si-am urcat in masina si-am condus urland ca un caine turbat, ca un canceros in metastaza, urland groaznic, prelung si modulat, de mi se rupea inima auzindu-ma. Dar am dat afara, chiar daca mi-a luat vreo 100 de km exorcizarea asta.

O iubesc pentru ca ma imbraca. Am crema de maini, servetele umede pentru mine, pentru ea - doua tipuri, unul pentru parbriz, unul pentru alte suprafete; am o rola de pungi de plastic, care sunt punga mea de gunoi. Am suc, tigari, bricheta, ir de buze. Am rucsacul de sport, din care pot sa extrag, la nevoie, o flanela. Am radio, cd player, modulator fm si muzica la greu. E spatiul meu personal ambulant. Inchid usile, pornesc muzica si tot ce razbate din existenta mea e sunetul basilor care face sa vibreze portierele si retrovizoarea. Ma inchid inauntru si traiesc cu sentimentul cald ca nimic nu ma poate atinge. Nici chiar privirile care pot, totusi, sa razbata prin sticla curata a parbrizului si a geamurilor.

O iubesc pentru ca se straduie. Nu e ea vreo fasneata, cu doar 60 de cai si cu o masa usor prea mare pentru puterea asta, dar e inimoasa si da tot ce poate din ea. O simt cum se incoarda si cum vibreaza atunci cand ii arat cu degetul lunga linie dreapta din fata si atunci face efortul sa se supuna piciorului meu infipt in acceleratie si ajunge la 130 km/h cu plamanii expandati la capacitatea lor toracica maxima. O simt cum toarce multumita si ascultatoare atunci cand, dimineata foarte devreme, o valsez pe curbele care urca spre Marisel, printre lacurile de acumulare, ca sa mergem doar noi doua sa prindem rasaritul intre muntii acoperiti de prima zapada. Sambata dimineata, cand toti muritorii de rand dorm, noi ne bem cafeaua si ne fumam tigarile la vreo 40 de km de oras.

Masina e alcoolul meu. Urc la volan si mi se rupe filmul. Uit de tot. Sau, nu uit. Dar totul trece in planul doi. Pe banda intai. Acolo unde se circula cu viteza mai mica. Mai molcom. Eu calc acceleratia si-mi pun ambitia sa depasesc masini cu care, clar, nu e cazul sa ma joc. Dar imi calculez manevra in asa fel incat sa nici nu-si dea seama cel din fata mea ce intentie am si sa nu aiba timp sa-mi arate ca nu ma tine. Asadar, nu-mi da ceata nici un BMW. Daca depasesc in localitate, evident. Imi supun mintea drumului si toate celelalte nebunii se calmeaza, stau la rand, se aseaza comod langa mine si se relaxeaza, uitandu-se pe geam. Ti-am zis, e alcoolul meu. Zilele in care nu circul suficient sunt zile de delirium tremens.

La sfarsitul zilei de lucru, dupa ce am terminat de livrat toate chestiile si pe toata lumea unde are de ajuns, e placerea mea suprema sa intru intr-o benzinarie, sa-mi iau o cafea sau un suc si sa bag o tigara in mers. Cu geamul din stanga deschis - chiar si pe ger, cu ventilatorul pornit pe maxim, cu caldura orientata ca sa sufle fumul afara, cu muzica rasunandu-mi in cap si cu sticla de suc intre picioare, schimb vitezele molcom si ma tin regulamentar dupa cei mai lenesi din trafic pentru simplul fapt ca nu ma grabesc nicaieri. Sunt momentele in care imi vine sa plec cat mai departe, just cruising, ca sa dansez dupa ceea ce mi se canta, ca sa gandesc in slow motion si ca sa-mi trag sufletul.

Toata dragostea asta a noastra se consuma falnic doar intre patru ochi. Pentru ca cele mai bune momente in masina sunt cele in care sunt singura. Chiar si atunci cand conduc numai ca sa incerc sa ma las in urma, in orasul din care ies cu viteza maxima pe care mi-o permit. Mai ales atunci. Desi in calatoriile astea initiatice mintea mi se limpezeste asa cum nu stie s-o faca altfel, desi atunci as putea sa-mi intorc sufletul pe dos, ca o manusa, pentru a fi cercetat in amanunt, fara loc de indoiala. Desi imi doresc foarte tare sa fie cineva in dreapta mea, care sa nu spuna sa dau muzica mai incet - ca ce dracu', esti surda, e pe nivelul 14 din 20, las-o naibii - cineva care sa ingane aceleasi cuvinte si aceleasi acorduri ca si mine si Fleetwood Mac, Phil Collins sau Gabi Lunca. Inca n-am gasit pe nimeni care s-o faca.

Masina mea n-are dotari. Doar aer conditionat. Ce-mi doresc foarte tare este un cablu miraculos, cu mufele potrivite, prin care sa-mi conectez mintea la difuzoare, ca sa se auda in dreapta mea tot ceea ce n-ar mai trebui sa pun in cuvinte.

Stie careva cum pot rezolva?

Autor: Dana Bodarnea - pentru timesquad.ro

(multumiri Piry!!!)

Re: Pasiune versus fiţe
 

Citit, şi răscitit
Trixi prima parte , decînd erai tu mică nu o ştiam , stiam doar a doua parte, îţi apreciez curajul de a posta prima , de a da tonul :D
PinkProbeLady frumoasă povestirea , am stat să o citesc de pe telefon azidimineţa apoi am mai citit-o şi de la calculator ,
Trixi , PinkProbeLady si deasemeni toate fetele care posteaza aici merită respectul nostru ..
Aşteptăm şi alte povestiri ale voastre,
P.s frumos articol !!!

Re: Pasiune versus fiţe
 

Am citit cam tot din topic, in special povestirile fetelor, si am ramas pur si simplu uimit cata pasiune si dragoste au pus in "chestile cu 4 roti" pe care le numim masini si le iubim asa de mult.
Deasemenea si eu astept mai multe povestiri, si respect lumea aceasta.

Re: Pasiune versus fiţe
 

Respect Trixi si Domnisoare si fordul ... Bravo ... am ramas fara cuvinte

Re: Pasiune versus fiţe
 

nici nu stiu cu ce sa incep ......

sint atit de multe de spus - nu vreau sa zic nici cit e de greu ca fata sa ai voie sa te ocupi de masini pentru ca satisfactiile care le am cu Mr Cat m-au facut sa uit ....

in primul rind vreau sa felicit pe toti care au avut curaj sa personalizeze masina - poate ca am mai spus de multe ori - ceea ce conteaza cel mai mult e sa faci masina sa fie o parte din tine - cu bune si cu rele - sa te reprezinte chiar daca nu place la toata lumea

am patit si eu in service-uri sau pe alte forumuri sa fiu considerata doar cu "fitze" sau cu intentii de agatat dar cine a vrut sa lucreze cu mine si a avut rabdare sa ma cunoasca s-a convins rapid ca nu e deloc asa

am invatat sa conduc la 10 ani si mi-au placut masinile si motocicletele de cind ma stiu - dar din pacate multa vreme nu am condus si am acceptat sa fiu protejata pe locul din dreapta

Cind am acceptat ca trebuie sa fac ceea ce imi doresc poate ca pasiunea a izbucnit prea violent si cu siguranta eram greu de suportat - foarte multi de pe forum zic ca e interesant sa ai o partenera pasionata de masini dar stiu in acelasi timp ca nu e usor mai ales pentru un barbat care vede putin mai practic lucrurile - adica considera masina un lucru util si atit.
A fost o perioada lunga in care veneam acasa de la service seara tirziu - murdara si obosita - cu gindul numai la masina - suferind ca nu am pedala de calcat - si nimic nu mai conta, asa ca nu ma mai pling ca sotului meu i-a fost greu sa inteleaga.

Cel mai important este faptul ca evolutia masinii a insemnat si pentru mine evolutie - am invatat in acelasi timp mecanica, tinichigerie dar am invatat si despre mine foarte foarte mult.....

Imi e greu sa vorbesc despre ce simt pentru MR CAT - e o legatura intre noi care nu se poate exprima in cuvinte - si poate ca socheza pe multi - oricum de cite ori ma uit la el si imi zimbeste imi creste inima si inca sint acea emotie si bucurie ca la inceput

o sa revin cu detalii despre el sau despre mine .... e foarte mult de spus

atasez doar poze cum era cind a intrat in viata mea si cum e acum - si continuam calatoria

Re: Pasiune versus fiţe
 

Că exista o doză de pasiune, ştiam, dar din cele 3 poveşti (Trixi, a cărei poveste o ştiam parţial, PBL & CED) am ajuns la concluzia că nu este vorba doar de o simplă pasiune, ci şi de un pic de isterie.

Sunt sigur că niciuna dintre cele 3 domnişoare nu este nici poetă, nici mitomană, deci poveştile sunt 100 % adevărate, aşa că ţin să le felicit pe toate 3 pentru pasiunea mai mare decât a multor aşa zişi pasionaţi de maşini !

Re: Pasiune versus fiţe
 

Am citit ce au povestit fetele si tin sa le felicit din toata inima, in primul rand pentru PASIUNEA care nu le poate fi contestata, in al doilea rand pentru forta de care au dat dovada si care le-a ajutat sa treaca peste momentele cu adevarat dificile din vietile lor si nu in ultimul rand pentru constiinciozitatea cu care nascocesc mereu idei noi, planuri viitoare si alte modificari pentru masinile lor.
Va felicit cu tot dragul meu de feminista convinsa ;-)