Duster No Limit reprezintă cea mai puternică şi rapidă creaţie fabricată vreodată care poartă sigla Dacia.
Legăturile dintre produsul pus la vânzare pentru 11.500 de euro şi cel care a obţinut locul trei la Pikes Peak în 2011 sunt minore şi doar de ordin estetic, mecanica fiind preluată, în mare parte, de la Nissan GT-R şi apoi îmbunătăţită. Motorul RB38DETT a fost modificat pentru a dezvolta 850 CP şi a fost cuplat unei transmisii SADEV cu şase trepte. De la interior până la aerodinamică, totul este schimbat sau îmbunătăţit. Singurele elemente standard prezente pe Duster No Limit sunt mânerele de deschidere ale portierelor, braţele ştergătoarelor de parbriz, blocurile optice faţă şi spate, bara faţă (modificată şi ea), grila faţă, capota şi aripile faţă. Mai departe, totul a fost supus unei cure de slăbire marca RenaultSport. În contextul acesta, standard este mult spus, doar forma fiind similară cu cea a modelului de serie, multe piese fiind fabricate din fibră de sticlă.
Modelul din imagini a fost creat în doar cinci luni, plecând de la o versiune modificată a lui Duster Trophée Andros. Motorul a fost înlocuit, şasiul a fost şi el îmbunătăţit, iar aerodinamica a primit o serie de operaţii mai mult sau mai puţin evidente. Stabilitatea este la cote maxime, iar puterea este sinonimă cu iterarea în care a fost prezent respectivul motor, unitatea de 3.8 litri putând fi plasată în dicţionar lângă cuvântul care o caracterizează. Tot ce este legat de acest model a fost optimizat pentru performanţă, viteză şi masă redusă, de unde şi cele 950 de kilomgrame ale vehiculului de competiţie.
PLIMBARE ÎN DREAPTA DUSTERULUI "FĂRĂ LIMITE"
După ce te-ai plimbat în dreapta unor piloţi de raliu, în unele cazuri pe probe speciale, ai impresia că ştii ce senzaţii îţi oferă o maşină rapidă, pregătită de competiţie. Obişnuiţi cu G-urile pe care urmează să le simţim, am consumat un mic dejun frugal, pentru a evita eventualele neplăceri. Totuşi, urma să fim conduşi de un pilot la bordul unui model de 850 CP şi 950 Kg, nu la o plimbare de weekend cu un oldtimer. Ne-am urcat cu greu la bord, scaunul din fibră de sticlă fiind construit în jurul tuturor elementelor de siguranţă prezente într-un vehicul ce concurează într-o etapă de un asemenea calibru. Abia am reuşit să ne strecurăm şoldurile (nu toţi colegii au încăput la bord) şi am fost prins bine în centurile de competiţie şi echipati cu o cască de protecţie. Uşa s-a închis, după care s-a dezlănţuit "echipa de şoc".
În momentul în care a văzut că sunt pregătit, Jean-Philippe a demarat spre pista cu trei benzi a centrului de testare de la Titu. Mă aşteptam la o accelerare în forţă, dar Dayraut şi Duster No Limit mi-au luat ideile preconcepute şi le-au tras nu o palmă, ci o bătaie demnă de un meci de box, surprinzăndu-mă cu fiecare schimbare de treaptă. Imaginaţi-vă cea mai tare maşină în care aţi fost plimbat vreodată şi dublaţi sau triplaţi senzaţia, după caz, după care prelungiţi toată treaba vreme de şase schimbări de treaptă. Totul se miscă extrem de rapid, iar Dayraut manevrează comenzile cu o rapiditate care l-ar face şi pe Robocop invidios.
Vine vremea să ne oprim, ca să ne întoarcem. Preţ de o clipă, nu mai pot să respir. Ne oprim şi Jean-Philippe cuplează marşarierul ca să întoarcă maşina. Ups! A demarat din nou! De data aceasta, experimentez sistemul Launch Control al lui Duster No Limit. Parcă mi-aş fi pus o rachetă în ghiozdan. Pilotul calcă pedala până la fund, iar o privire rapidă spre ceasurile de bord îmi arată treapta a şasea şi peste 7.000 de rotaţii pe minut. Suntem la viteza maximă. Deodată, Jean-Philippe începe să ocolească o serie de jaloane imaginare. Senzaţia de frică se amplifică. O greşeală şi ceilalţi ne curăţă de pe parapet. Între timp, maşina se apropie de zona de pit-stop şi frânăm. Deşi sunt prins bine în centuri, dau cu capul de plafon şi apoi de cuşca de protecţie. Tocmai am intrat de-a latul în standuri şi ne oprim. Cursa s-a terminat, eu încă încerc să-mi recapăt pulsul şi să-mi aduc respiraţia la un nivel omenesc.
JEAN PHILIPPE DAYRAUT - PREGĂTIT DE PIKES PEAK 2012
După experienţa trăită alături de echipa de şoc, sunt încă dat pe spate de uimire. Cum se face că o persoană atât de prietenoasă şi de caldă poate deveni un robot calculat, cu mişcări precise şi reflexe care ar face un prădător să fie bun de pensionare să treacă de la o stare la alta odată cu aplicarea unui combinezon şi a unei căşti? Nu ştim răspunsul, dar suntem mândri că l-am întâlnit pe "Stig-ul franţuzesc".
Pilotul francez a declarat că este pregătit să alerge şi în 2012 la Pikes Peak, unde ţinteşte victoria. Participarea din 2011 a fost o premieră atât pentru el, cât şi pentru Dacia, iar experienţa acumulată până acum îl face încrezător în şansele sale la prima poziţie în la următoarea competiţie. Modest, pilotul a mărturisit că Pikes Peak este o competiţie extrem de periculoasă şi totodată incitantă pentru el, în ciuda palmaresului şi a experienţei acumulate în cursele pe circuit şi în Trofeul Andros. Fiind cea mai periculoasă etapă de viteză în coastă din lume, orice greşeală poate fi fatală, vitezele fiind ameţitoare, iar parapeţii fiind inexistenţi.
Pikes Peak Ediţia cu nr. 90
