File de jurnal. DIN COASTA DE PILOT – 1
EXPERIMENT
Sunt Daniel Onoriu si va propun un experiment. Dupa fiecare etapa la care particip va voi vorbi din suflet... din suflet de pilot. Direct. Cinstit. Curat. Despre antrenamente, urcari si trairile mele de pe coasta.
Daniel Onoriu: „Ciprian Ciobotaru m-a facut sa ma simt ca la un transplant de organe”
A inceput campionatul. Simt ca respir, ca sunt complet din nou. Mergem la Campulung! Locul in care in 2007 am simtit gustul victoriei pentru prima oara, la a doua etapa din cariera mea. Ma asteapta o lupta grea anul acesta. La start s-au anuntat inca doua monoposturi si imi va fi foarte greu sa imi pastrez pozitia in clasamentul general, eu ramanand in joc cu aceeasi masina. Principalul meu adversar, Lucien Hora, si-a achizionat un monstru. L-am auzit mergand la Pitesti si m-am panicat la sunetul gros de lupta pe care il scotea. Parca imi spunea:
„Stai acasa. Acum eu voi fi stapanul coastelor!”. Dar acum sunt aici si voi lua startul. De sus de tot, cineva a pregatit terenul de joaca in favoarea mea: stropi de ploaie si cativa nori pentru lupta ce va urma. Nu am facut foarte multe recunoasteri, merg pe instinct azi.
Prima urcare de antrenament: masina are probleme. Am pierdut mare parte din ulei sus. Suruburile nu au fost stranse, am pierdut si colierul de la turbo. Nu pot urca a doua oara. Prietenul meu, pilotul Paul Andronic, ma salveaza cu piesele de care am nevoie. Trebuie sa verificam totul din nou. Pilotii pleaca in a doua urcare de antrenament. Eu stau si le ascult motoarele turate si sunt agitat. Tristete, agitatie, nervozitate. Este obligatoriu sa urc in mansa cronometrata acum. Incalzitoarele jos, casca, manusile. Masina e gata si sunt la start. Urc si ma calific in poll position. Adversarul meu pare a nu stapani inca masina, ceea ce imi va da un avantaj pe care nu am de gand sa il ratez. Pauzele trec mai greu cand masina este in stare buna. Incepe concursul. Scot un timp foarte bun: 1:32.564. Se pare ca masina ii face probleme lui Hora, iar fratii Dumitrescu nu mai sunt un pericol azi. Norii se aduna incet, incet. E iar pauza. Primele picaturi de ploaie incep si nu stiu ce decizie sa iau: slick-uri, intermediare? Punem intermediarele. Stropii se opresc, dar voi urca cu ele. Poate sus ploua mai tare.
Start! Finish! „Cat?” 1:44.028. Number 1 !! La coborare imi salut fanii ca de obicei. Sunt fericit.
E duminica si lupta se anunta si mai grea. Pentru ca mi-e prieten bun si il cunosc, stiu ca Hora nu se va multumi cu o masina care sa-l domine si va merge mult mai bine azi. Se pare ca il ajuta si vremea. Desi norii s-au adunat pe cer, undeva, in departare, se vede o pata de cer senin care devine din ce in ce mai mare. Urcarile de antrenament se termina repede. Pauzele trec greu. Masina pare a functiona perfect, dar ma calific dupa Hora. E bine oricum, eu nu fortez masina in antrenamente, dar ceva imi spune ca nici el. In sfarsit sunt la start.
Plec! Vreau sa plec! Nu pot sa plec! Masina m-a tradat! Am rupt diferentialul...
Am intors masina in parcul service si cu o disperare extrema o desfacem. Cautam piesa, dar nu o gasim nicaieri la rezerve. Norocul meu este ca vin la antrenamente cu o masina similara cu cea de concurs, un Mitsubishi EVO 8. Dar cea de concurs este de generatie mai veche. Piesele nu se potrivesc. Acum am doua masini dezmembrate, cocotate pe cricuri, triste si fara viata. Abandon... Stiu ca asa e firesc si e parte din joc, dar nu pot ceda. Si eu si toti cei din jurul meu stam pe telefoane. Unde gasim piesa? Cine ne va da din nou speranta? Paul nu, Sorin nu... Solutiile cad una cate una. Ce ma fac? O are Vali Porcisteanu, in Pitesti. Ma uit la ceas si... e perfect. Sun cativa motociclisti sa mi-o aduca, nu reusesc nimic. Pleaca de aici un prieten cu masina in goana maxima, sa o ia. Gata stresul! Intru iar in joc. Dar asteptarea ma omoara. Ma suna Vali. Piesa nu se potriveste... Abandon... Mai e o singura solutie: un pilot de grupa A5 are masina de concurs „compatibila”. Nu, nu vrea... Il inteleg. E pilot, lupta pentru podium. Acum e clar: ABANDON... Le spun la baieti sa stranga sa plecam. Dintr-o data, masina „donatoare” parcheaza langa mine. Ciprian Ciobotaru coboara si imi spune: „Ia ce vrei de pe ea, dar sa nu mi-o strici de tot. Eu nu ma mai dau. Ma duc pe coasta sa te vad cand urci.” Doamne!!! Ne repezim ca niste fiare pe masina care ne va putea da o noua sansa. Timpul, timpul! „Cate minute mai sunt?” E posibil sa avem timp. Repede!... 10 minute, 20 de minute, 40 de minute. START! Urc cu grija sa nu stric ceva. Vreau sa termin cursa in puncte si nu are sens sa fortez. FINISH! „Cat?” 1:30.281.
Cel mai bun timp realizat vreodata de o masina 4x4 pe acest traseu! Bineeeee!
O-NO! O-NO! O-NO! Coboram in coloana si nu-mi vine sa cred! Am 35 de puncte dupa Campulung. Sunt lider detasat. Imi salut fanii si sunt iar fericit. In fata mea, Lola imi zambeste cu subinteles: „Mai vedem noi cine e stapanul coastelor...”
File de jurnal. DIN COASTA DE PILOT – 1
Re: File de jurnal. DIN COASTA DE PILOT – 1
.. Felicitari.... 
...