Originally Posted by dolb (Post 2177595)

ba nu e asa..pt ca erau multi care voiau sa vada inmormantarea si slujbele ! ca ai vazut cata lume era acolo si nu te puteai duce si preferai sa stai acasa si nu la imbulzeala si sa vezi si tu o inmormantare. Rating? pai si Realitatea? Nu era vorba de rating, era vorba de inmormantarea unui om mare. Dar asa sunteti voi, nu apreciati valorile! Il laudati si il plangeti pe Cozma ala de care eu nu auzisem pana sa moara si pun pariu ca nici voi.

Originally Posted by dolb (Post 2177595)

ba nu e asa..pt ca erau multi care voiau sa vada inmormantarea si slujbele ! ca ai vazut cata lume era acolo si nu te puteai duce si preferai sa stai acasa si nu la imbulzeala si sa vezi si tu o inmormantare. Rating? pai si Realitatea? Nu era vorba de rating, era vorba de inmormantarea unui om mare. Dar asa sunteti voi, nu apreciati valorile! Il laudati si il plangeti pe Cozma ala de care eu nu auzisem pana sa moara si pun pariu ca nici voi.

Originally Posted by evz

Sicriu TV, cel mai tare post din România Mediatizarea excesivă a funeraliilor se face pe fondul lipsei de cultură, iar reality-show-urile de la catafalc sunt dublate de prost-gust, susţin specialiştii. Să filmezi cu telefonul omul cu mâinile pe piept, în timp ce i se cântă „Veşnica pomenire!”, n-are nimic de-a face cu ritualul profund al înmormântării. Să calci în picioare morminte ca să ai o vedere mai bună spre groapa în care intră ultimul defunct VIP de la Bellu e o chestiune lipsită de bun-simţ şi trebuie sancţionată ca atare.

Să transmiţi în direct de la priveghi nu are scuză nici măcar în nevoia stringentă de a acoperi timpii de antenă, justificată de eternul clişeu „asta vrea publicul, asta îi dăm”. Acestea sunt concluziile specialiştilor consultaţi de EVZ în legătură cu înmormântările - spectacol de la români.

Toate astea s-au întâmplat, în ultimii ani, pe ultimele drumuri pe acest pământ ale românilor Laura Stoica, Florian Pittiş, Nicolae Dobrin, Ştefan Iordache, Marian Cozma, Ion Dolănescu.

De cele mai multe ori, ne înmormântăm cu spectacol defuncţii cu nume sonore. Televiziunile se întrec în ore de transmisie de la capul mortului, reporterii - în întrebări penibile, de genul: „Cum vă simţiţi?”, adresate rudelor decedatului. Oamenii merg cu miile la înmormântările personalităţilor şi fac circ. „Asistăm la un kitsch religios pe fundalul ignoranţei”, spune teologul Radu Preda, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. „La înmormântările VIP, românii au tendinţa să se poarte ca şi cum ar avea de-a face cu sfintele moaşte. Simt nevoia să fure un pic din gloria personalităţii respective”, explică antropologul Şerban Anghelescu.

Lipsa de bun-simţ

„Din punct de vedere religios, asistăm la răzbunarea lipsei de cultură. Lipsa de cultură religioasă nu duce la lipsă de credinţă, ci la lipsă de bun-simţ. Tot acest spectacol, precum cel de duminică (de la Ion Dolănescu - n.r.), dar nu numai, n-are nimic de-a face cu gradul de religiozitate”, spune Radu Preda. „În mod cert, ritualul e afectat: e ca şi cum un medic ar opera în plin şantier sau un dirijor ar dirija lângă nişte muncitori care toarnă beton”, a adăugat lectorul.

„Orice ceremonie are şi un spectacol, presupune drumuri, opriri, o slujbă, dar ele capătă o oarecare exagerare în spaţiul urban. Dintotdeauna la oraş au existat înmormântări cu mare pompă şi foarte multă asistenţă”, punctează Şerban Anghelescu.

„Mortul e la îndemâna oricui”

Dar să-i faci poze mortului şi să pui filmuleţe de la înmormântare pe internet nu mai au legătură cu ritualul, sunt „forme de bădărănie, prost camuflată religios”. „Sunt manifestări ale vârstei noastre actuale, socială, culturală, sufletească. Ar trebui să ne maturizăm. În Occident, nimeni nu face ca noi. Există o anumită decenţă, care nouă ne lipseşte”, adaugă teologul Preda. Ne stă în fire să facem circ dintr-o chestiune privată, crede şi sociologul Marius Pieleanu. Simţim nevoia să fim acolo, participarea la un astfel de eveniment e o formă de a ieşi din anonimat. „Unii merg din respect, alţii pentru a vedea diverse personalităţi într-o ipostază inedită”, crede Pieleanu. „Prezenţa publicului în număr mare la înmormântarea lui Dolănescu şi alţii ca el e explicată şi de ştiinţa străveche şi naivă că, astfel, participi şi tu la faima lui, furi din gloria lui. Şi dacă în timpul vieţii nai fost atât de aproape, acum ai ocazia. Mortul e la îndemâna oricui”, spune Anghelescu.

„Preoţii nu sunt prestatori de servicii”

„Mi-e greu să înţeleg de ce se dau înmormântări, cu orele, la televizor. Sigur, moartea unui personaj iubit e un eveniment, dar e destul de mult neprofesionalism în modul în care prezentăm evenimentele”, afirmă sociologul Mircea Kivu cu privire la mediatizarea excesivă a funeraliilor VIP.

Transformarea unui ritual religios într-un „reality-show” e o modă, iar tendinţa se manifestă şi la nunţi, şi la botezuri deopotrivă. Oamenii adoră să participe la reality-show-uri şi nu-i deranjează când personajul principal e întins în sicriu. Astfel, tainele vieţii, de maximă intimitate, se transformă în chestiuni publice. „Sunt noile ritualuri ale societăţii video”, spune psihiatrul Florin Tudose. „Exagerarea falsei «breaking news». În general, televiziunile trăiesc din evenimente senzaţionale. Dar ce se întâmplă la noi e totuşi prea mult”, e de părere Mircea Kivu.

De cealaltă parte, teologul Radu Preda crede că televiziunile nu sunt cele mai vinovate. „Există tendinţa spre macabru, dar televiziunile nu pot fi făcute responsabile; trăim într-o dictatură a imaginii. Din păcate, aceasta e dublată de prostgust. Biserica ar trebui să-şi ia mai în serios rolul formativ, preoţii nu sunt prestatori de servicii, ci oficiază slujbe. Familia, administraţia, biserica trebuie să-şi pună problema dacă vor să se lase înscenaţi”, conchide teologul Preda.



TRADIŢII CONTEMPORANE

Mesajul „Mioriţei”, pe manele

Bocitul la înmormântări, una dintre cele mai vechi practici tradiţionale funerare, tinde să fie înlocuit cu altceva decât rostirea unor versuri funebre la capul celui decedat. Etnologul Zefir Berzovis consideră că tradiţia bocitului se pierde, făcând loc altor „cântări”. „Din păcate, tradiţia bocitului chiar tinde să se piardă în sudul ţării şi se mai menţine doar în zonele de nord ale României. Cântatul manelelor la înmormântări nu are însă nicio legătură cu bocitul”, e de părere etnologul Berzovis.

Cu toate acestea, jelirea, care ia forma unor cântece lăutăreşti, are semnificaţii profunde în conştiinţa poporului român. „Lui Ştefan Iordache i-a cântat la înmormântare Nelu Ploieşteanu. Acest obicei ţine de personalitatea celui care moare şi este o continuare, în semnificaţii, a baladei «Mioriţa». Devine aproape firesc să i se împlinească un fel de ultimă dorinţă celui care nu mai este printre noi, înainte de a porni pe ultimul drum. Ce i-a fost mai drag pe această lume se transformă, la înmormântare, într-un cântec, de exemplu. Bocitul, pe de altă parte, înseamnă călăuzirea sufletului mortului”, explică Zefir Berzovis.

Reprezentanţii Bisericii consideră că nu trebuie să ia atitudine asupra noilor obiceiuri împământenite la înmormântări. „Bocitul nu ţine de religie. În ceea ce priveşte cântatul manelelor sau altceva, nu putem lua o atitudine pentru că nu e ceva generalizat. În general, solemnitatea momentului nu e perturbată de nimic”, a spus Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Originally Posted by continuare

MARATONUL ÎNMORMÂNTĂRILOR, PRIN OCHII ANALIŞTILOR MEDIA

„Românii au o curiozitate antologică în materie de morţi”

„Campionii” înmormântării live a lui Ion Dolănescu au fost posturile Realitatea TV şi OTV. Dacă în cazul postului lui Dan Diaconescu apetenţa pentru priveghi şi îngropăciune este de înţeles, mulţi au considerat că postul Realitatea TV a acordat spaţiu în exces acestui eveniment.

Cristian Coman, redactor-şef al Redacţiei Ştiri Realitatea TV, explică pentru EVZ resorturile acestui maraton televizual: „Acoperirea mediatică a evenimentului a constituit, de fapt, pentru Realitatea TV un eveniment mai ales pentru reacţia populară pe care a generat- o. Reacţia oamenilor a fost principalul motor al deciziilor în acoperirea evenimentului”. Reprezentantul Realitatea TV a mai precizat că, din punctul de vedere al postului, moartea lui Ion Dolănescu poate fi comparată cu alte două evenimente majore: moartea Patriarhului Teoctist şi moartea Papei Ioan Paul al II-lea, de altfel cele trei eventimente de gen pe care Realitatea le-a acoperit pe larg până acum.

„Interesul pentru moarte nu e numai al telespectatorilor români. S-ar putea ca la noi abordările să fie mai melodramatice şi explicite, într-un mod care nu neapărat convine publicului de calitate. Dar, altfel, presa reacţionează justificat la dispariţia dintre noi a unor mari nume”, explică analistul media Iulian Comanescu.

„Fără îndoială, înmormântarea unui artist este un eveniment. Şi ca în orice ştire-eveniment, abordările sunt cele care fac diferenţa. După derapajele din cazul «Marian Cozma», posturile TV au fost mult mai rezonabile cu Ion Dolănescu. Cantitativ, acoperirea a fost copleşitoare, dar rezonabilă”, consideră şi analistul media Petrişor Obae.

El nu îl uită însă nici pe pionierul transmisiunilor cu impact emoţional exagerat: „Dan Diaconescu a respirat uşurat. După ce s-a văzut învins la înmormântarea lui Marian Cozma, acum a avut ocazia de a difuza in extenso filmul înmormântării. E terenul lui. Dar e OTV”, spune el.

Tiraj maxim la înmormântări

Nu în ultimul rând, în anii ‚90, „Evenimentul zilei” şi alte ziare au atins tiraje- record tot cu prilejul unor morţi extrem de mediatizate: fotbalistul Michael Klein, cântăreţul Ioan Luchian Mihalea sau Anda Călugăreanu; fără a mai vorbi despre înmormântarea Seniorului Corneliu Coposu.

„Îmi amintesc de înmormântarea lui Ştefan Bănică, de prin 1994. Desigur că pe vremea aceea aproape că nu existau televiziuni. Dar acoperirea mediatică a fost extensivă. Marii artişti au avut parte de astfel de comemorări", îşi aminteşte şi Iulian Comanescu.

Şi Petrişor Obae consideră că „românii au o curiozitate antologică în materie de morţi şi înmormântări. Este responsabilitatea posturilor TV să aducă informaţiile relevante şi să nu intre brutal în spaţiul privat al familiei suferinde”

Originally Posted by Tavarisci Ilici

Originally Posted by Ziarul Gandul

Interviurile Gândul. Sorana Cârstea, 19 ani, sfertfinalistă la Roland Garros: „În niciun caz nu mă văd bând cafele în Dorobanţi”

Interviurile Gândul. Sorana Cârstea, 19 ani, sferfinalistă la Roland Garros: „În niciun caz nu mă văd bând cafele în Dorobanţi”

Îndrăgostită de Steffi Graf, a început tenisul la patru ani, când tatăl ei i-a luat o rachetă de lemn, căreia i-a tăiat coada ca să i-o facă pe măsură. La cinci ani avea un antrenor personal. La şase, un teren de tenis cu zgură numai al ei, pe care acelaşi tată, obsedat de ideea de sport şi de încrederea că fiica lui va fi într-o zi mare, i l-a construit lângă casă. Datorită părinţilor spune că este astăzi ceea ce este: “o persoană destul de realistă, matură şi care tot timpul a ştiut care-i sunt priorităţile”. Aşa vorbeşte o tânără care are 19 ani, care adaugă: „La vârsta asta se face selecţia. Acum se vede cine va face ceva în viaţă şi cine nu”.

Sorana Cîrstea, jucătoarea de tenis din România care face la Paris turneul vieţii ei, obţinând luni seară o victorie surprinzătoare în faţa sîrboaicei Jelena Jankovici şi ajungând în sferturile de finală la Roland Garros, a vorbit, la Interviurile Gândul, despre mult mai mult decât despre tenis. A vorbit, cu seriozitate, despre ambiţie, muncă şi priorităţi. Despre lucrurile la care renunţi când vrei să reuşeşti. Despre viaţa în turnee, între două avioane. Despre bacul pe care-l va da înainte de US Open şi despre materiile la care se pregăteşte: română, geografie, franceză, engleză şi sport. Nu sesizezi nicio urmă de emfază într-o frază ca aceasta: „În niciun caz nu mă văd bând cafele în Dorobanţi”. Despre România, numai de bine: „Sper din tot sufletul să ne maturizăm şi noi şi să devenim din ce în ce mai buni”.

Sorana Cîrstea face la Paris turneul vieţii ei, victoria obţinută luni seară în faţa sîrboaicei Jelena Jankovici propulsând-o în sferturile de finală la Roland Garros, cea mai bună performanţă din cariera jucătoarei de numai 19 ani. După această victorie senzaţională Sorana a acordat următorul interviu pentru ziarul Gândul:
-Când ai început să joci tenis, Sorana, şi când ţi-ai dat seama că asta e ce vrei să faci în viaţă?
-Am început tenisul când aveam patru ani, pentru că mă uitam mult la televizor şi vedeam multe meciuri ale lui Steffi Graf. Am început să joc şi mi-a plăcut foarte mult, aşa că la 5 ani ţin minte că deja aveam antrenor personal şi tot timpul tenisul a fost pentru mine ceva serios.
-La cinci ani aveai deja antrenor personal. Bravo!
-Da, la patru ani, când m-am apucat de tenis, eram într-o grupă cu alţi copii, iar la cinci ani tatăl meu m-a retras şi am avut antrenorul meu personal.
-Te-a ajutat mult tatăl tău, despre care am înţeles că este un om de afaceri din Târgovişte?
-Da, este adevărat. Am avut tot timpul suportul părinţilor şi asta m-a ajutat pentru că am jucat tot timpul destul de relaxată, niciodată nu am avut presiune iar ei, având o anumită putere financiară, au reuşit să mă susţină.
-Tot tatăl tău ţi-a amenajat un teren de tenis lângă casă. Cum a fost, care e povestea? Tu te-ai dus să-i ceri sau el singur s-a gândit?
-A fost ideea lui pentru că eu eram foarte mică atunci. Mi-a făcut terenul când aveam şase ani şi pot să mă mândresc că am un teren de zgură în curte. Pot să zic acum că totul a fost predestinat şi mă bucur că s-au întâmplat toate aceste lucruri, pentru că am muncit foarte mult, iar acum se văd rezultatele.
-Tatăl tău este un fan al tenisului?
-Ambii părinţi, de fapt, sunt nişte oameni care adoră sporturile, orice fel de sport, dar în special pe cele cu mingea.
-Au practicat şi ei vreun sport?
-Nu, doar sunt pasionaţi şi au încercat, mereu, să ne facă, pe mine şi pe fratele meu, să fim mai activi.
-Cu ce se ocupă părinţii tăi?
-Au o afacere în domeniul alimentar.
-Şi bănuiesc că foarte mult din profitul pe care îl fac ei în această afacere este investit în tine?
-Este adevărat. Eu am ajuns aici datorită lor, datorită implicării lor. Nu am avut niciodată niciun sponsor, nu am avut susţinere din partea nimănui. Dacă am ajuns aici, este doar meritul lor. Eu mă bucur că am avut norocul să fiu într-o familie cu posibilităţi care a putut să mă susţină în acest sport.
-Spune-mi Sorana, ce înseamnă, din punct de vedere financiar, să îţi duci copilul la tenis? La ce costuri să te aştepţi?
-Se ştie că tenisul este un sport destul de costisitor, dar este şi un sport bine plătit. Este adevărat, însă, că până ajungi să câştigi trebuie să investeşti foarte mult. În primul rând echipamentele sunt destule de scumpe, până ajungi să ai un sponsor, apoi costă mult şi antrenorul şi călătoriile prin lume. Este adevărat că în tenis, dacă ai anumite posibilităţi financiare, reuşeşti mai uşor, dar nu este o lege. Sunt atâtea exemple de jucători care au ajuns mari pornind din familii obişnuite, fără prea mari posibilităţi, pentru că dacă ai foarte multă ambiţie se poate orice. Dacă eşti bun, clar te vede cineva şi te ajută.
-Prima ta rachetă de tenis era de lemn?
-Într-adevăr. Am început să joc la patru ani cu o rachetă de lemn pe care mi-a adus-o tatăl meu şi i-a tăiat mânerul ca să o facă pe măsura mea, pentru că eu eram foarte mică. Apoi, la şase ani, fiind înnebunită după Steffi Graf, mi-a cumpărat două rachete ca ale lui Steffi.
-Spune, Sorana, tu, la 19 ani, cum te-ai caracteriza? Cum te vezi tu?
-Din punctul meu de vedere sunt o persoană destul de realistă, matură şi tot timpul am ştiut care-mi sunt priorităţile şi am încercat să mă ţin de ele, iar acest lucru se întâmplă şi pentru că am primit o educaţie bună de la părinţi.
-Le ce trebuie să renunţi ca să ai performanţe în sportul ăsta?
-Normal că trebuie să faci foarte multe sacrificii pe care lumea poate nu le vede. Eu, începând tenisul foarte devreme, la patru ani, normal că în loc să mă duc la joacă cu copiii după ce veneam de la şcoală, mă duceam la antrenamente. Eu am avut tot timpul un program strict: şcoală, tenis, masă, somn. Tot timpul am avut un program şi, din punctul meu de vedere, pentru un copil acest lucru este foarte bun. Iar acum totul se învârte în jurul tenisului. Trebuie să mă duc la culcare în timp rezonabil, să mănânc doar ce trebuie să mănânc, pentru că sunt la un nivel la care tot ce fac contează.
-Eşti la o vârstă la care alţi tineri îşi petrec timpul liber prin cluburi, prin discoteci. Când ai fost ultima oară într-un club?
-Eu sunt o persoană care nu merge în cluburi şi discoteci şi dacă merg într-un club înseamnă că este petrecerea jucătoarelor la vreun turneu la care particip. Altfel, chiar nu sunt interesată de cluburi pentru că din punctul meu de vedere nu au cu ce să mă ajute. Sunt o persoană cu capul pe umeri şi ştiu care îmi sunt priorităţile. Am o viaţă de care sunt foarte bucuroasă şi nu vreau să schimb nimic.
-În România, în momentul de faţă, mulţi tineri văd succesul în numărul de cafele pe care ţi le poţi permite să le bei în Dorobanţi. ..
-Este adevărat că în ziua de azi lumea poate şi-a pierdut puţin percepţia pentru ceea ce înseamnă cu adevărat lucruri importante în viaţă şi poate că cei de vârsta mea nu-şi ştiu priorităţile. Aici, însă, se face selecţia şi la vârsta asta, din punctul meu de vedere, se vede cine va face ceva în viaţă şi cine nu.
-Tu ce părere ai despre tinerii ăştia care, ca şi tine, au în spate o familie care le asigură o linişte financiară, dar au ales să facă altceva cu banii? Sunt tinerii pe care îi vedem zi de zi pe prima pagină a tabloidelor...
-Sincer nu prea sunt la curent cu toate aceste cancanuri pentru că nu citesc asemenea ziare. Nu are rostul să-mi bat capul cu aşa ceva.
-Tu te-ai vedea bând cafele în Dorobanţi?
-În nici un caz. Eu vreau ca atunci când merg la cafea să mă simt bine, aşa că prefer să merg cu prietene cu care îmi face plăcere să merg. Iar dacă merg undeva, merg pentru că îmi place locul, nu merg doar ca să atrag atenţia asupra mea. Dar, aşa cum am zis, respect alegerea fiecăruia, şi poate că fiecare consideră că în viaţă altceva este important.
-Cum arată viaţa ta de zi cu zi? Cât stai în România pe an?
-Stau foarte puţin în România şi călătoresc enorm. Nu ştiu dacă anul acesta am adunat o lună acasă. În general sunt plecată două, trei, patru săptămâni în turnee, iar apoi vin pentru două-trei zile acasă. Rareori stau maximum o săptămână. Sunt atâta timp pe drumuri, dar îmi place foarte mult să călătoresc. Viaţa asta îmi face o adevărată plăcere pentru că iubesc tenisul.
-Când te întorci acasă cum ţi se pare civilizaţia de aici, comparativ cu locurile prin care treci?
-Sincer, eu tot timpul mă întorc cu drag acasă pentru că atunci când spun acasă eu mă gândesc la România, acolo unde am toţi prietenii, acolo unde e familia mea. Nu ştiu ce să zic. Poate că sunt eu obişnuită cu atmosfera de acasă, chiar dacă sunt diferenţe între România şi alte ţări, pentru că dacă nu erau, poate eram şi noi la nivelul Franţei, eu tot timpul încerc să gândesc pozitiv şi îmi place să cred că suntem pe drumul cel bun. Sper din tot sufletul să ne maturizăm şi noi şi să devenim din ce în ce mai buni...

Originally Posted by Mustang (Post 2382704)

Sunt curios cati dintre maniacii fotbalisti, cunosc faptul ca Sorana Carstea, la numai 19 ani a reusit sa ajunga in sferturile de finala ale Roland Garrosului?
Sunt curios cat de mult a fost promovata ea, in comparatie cu razboaiele din campionatul nostru de fotbal, Gigi Becali, scandalurile de coruptie in fotbal?
O stire de ... 3 minute?

Pentru habarnisti, poate e ceva mai interesant si altceva in afara de fotbal romanesc (nu ca ar exista), strain... pe scurt: FOTBAL...



In final, parerea mea este ca pustoaica asta face cat tot fotbalul romanesc la un loc - la prestanta, la calitate, la mentalitate si la ce mai vreti voi.

Originally Posted by Alex30 (Post 2386564)

[...]fotbalul este sportul prin care Romania s-a facut cunoscuta. [...]

Originally Posted by Snapy_xxl (Post 2386786)

Prietene, cu tot respectul iti zic, esti praf la sport! Este cea mai mare aberatie pe care am putut sa o aud/citesc. De curiozitate, ai facut vreun sport la viata ta? Nu-mi spune, fotbal, nu?
Mi-ai facut impresia ca faci parte dintre ce-i numiti pe la inceputul topicului. Cei care nu mai stiu altceva in afara de fotbal. Cred ca iti pui des intrebarea: "Ce, tenisul e sport? Handbalul e sport? Gimnastica e sport?"
Cum poti sa zici ca prin fotbal Romania s-a facut cunoscuta pe plan european/mondial cand, la handbal, Romania este de 4, deci de 4 ori campioana MONDIALA (1961, 1964, 1970, 1974), la tenis Ilie Nastase a fost unul dintre cei mai buni tenismeni ai anilor '70, ajungand numarul unu mondial de doua ori.

Am incercat sa ma rezum la doar 2 exemple.

Originally Posted by Spark (Post 2386645)

tin sa te contrazic. nu cred ca romania s-a facut asa de mult remarcata prin fotbal ca si prin gimnastica si altele.
dar da, e ceva deosebit ca a reusit sa ajunga unde a ajuns, pe cand in fotbal nu se mai ajunge nicaieri, doar reclama ce a mai ramas din sportul asta (parerea mea)
si tocmai pentru ca lumea se concentreaza doar pe fotbal ca fiind "sportul rege", cand sunt n-spe mii de sporturi in care am putea face performanta, sau in care chair se face perormanta dar nu sunt mediatizate, pentru ca doar fotbalul atrage. si asa se creeaza un cerc vicios.

Originally Posted by Alex30 (Post 2386816)

NU am facut sport. Ci FAC sport de 12 ani (da ai ghicit fotbal) si nu am zis ca tenisul,handbalul,gimnastica nu sunt sporturi! Sa o luam altfel daca tu faci referire la anii '70(cand eu nici macar nu eram) poate ca in anii 70 fotbalul nu era la nivelul care e acuma! Sa vedem cand o sa mai auzim de tenis si de Sorana sau altii?! Prea curand nu vom auzi. In fine sa nu intelegi gresit nu sunt maniac dupa fotbal (imi place e normal de aceea il si practic) dar ma mai uit si la alte sporturi.

Originally Posted by Alex30 (Post 2386825)

Da dar in momentu asta nu prea mai avem un sport rege. Si fotbalul a inceput incet incet sa "cada". Uite-te la echipele din Romania de exemplu 8 din 11 sunt straini...

Originally Posted by Snapy_xxl (Post 2386829)

Scuzele mele atunci. Eu asta am dedus din ce ai declarat tu. Dar aceiasi chestie se aplica si in cazul fotbalului. Cand vorbiti despre performantele lui, mereu (si daca nu mereu, in majoritatea cazurilor) va raportati la trecut (ex: Steaua 1986).
Si ca sa iti dau dreptate in privinta fotbalului si faptului ca ne-a facut cunoscuta tara peste hotare: adevarul este ca atunci cand intrebi un strain (care are o cultura generala sportiva cat de cat pus la punct) ce stie despre Romania, in majoritatea cazurilor o sa ti se respunda "Yes, Hagi Hagi", "Yaaa, Nadia Comaneci!" sau "Aaaaa, Ceausescu?"

Originally Posted by StreetStyle22 (Post 2387218)

Cluburiile mari au mai putin ? Sau care e problema ? La noi problema e cu echipele mici,ca nu se risca sa ridice jucatori,si ii joaca pe copii parintiilor instariti care dau un $,asta o stiu sigur.
In schimb Romania nu s-a facut cunoscuta doar prin fotbal.
Stiti care sunt cei mai experimentati piloti de avioane ? Romanii care le dau clasa la europenii cu avioanele lor demodate pe ei cine ii sustine? Nimeni,nimic..
Romania daca are 10% faima dincolo din fotbal,restu se imparte,de la sporturi pana la mancaruri :).